O să vă spun și de ce…
**Toată lumea vorbește în social media în ultima perioadă despre avatarul de client și despre clientul ideal de parcă acum ar fi fost descoperit termenul.
Este adevărat: nu poți comunica în eter și este nevoie de o audiență căreia să i te adresezi, de un stil anume, de o poziționare în piață, etc.
Dar… clientul ideal nu există de cele mai multe ori!
De ce?
1. Pandemia, războiul, abundența tehnologică, de produse și servicii a făcut ca de cele mai multe ori clientul ideal să nu existe. Este nevoie de experiențe de cumpărare pe baza cărora să conturezi audiența dorită, de un istoric.
2. Clienții doresc să fie abordați cât mai personalizat și direct. Tiparele nu mai există la aceeași scară ca înainte și sunt foarte greu de identificat.
3. Algoritmii, AI-ul și GDPR-ul au făcut ca interesele setate în platforme să nu mai funcționeze.
4. De cele mai multe ori, orice business are mai multe tipuri de audiență diferite care necesită abordări diferite.
5. Există inflație de informații, de produse, de servicii, de experți. În realitate, nevoia primează (vezi piramida lui Maslow). Iar când nevoia primară este depășită prin ceea ce oferi, nevoia este sugerată prin intermediul unor tehnici psihologice.
Prin urmare, nu clientul ideal este un must în promovare, ci identificarea nevoilor în acord cu ceea ce oferi tu și alegerea unei abordări potrivite pentru evidențierea brandului tău.
Nu ești de acord cu mine? Te invit pe 19 iunie să contra-argumentezi.
#JoiaDeMarketing We ROCK your business!