Profil de Antreprenor

Iasmina Alstani – Apǎ Kangen Germania

Iasmina Alstani

Din acest articol, aflǎm povestea Iasminei, o antreprenoare româncǎ din Germania.

1. Cine ești tu dincolo de funcția ta? Cum te-ai descrie în câteva cuvinte ca om, nu ca antreprenor?

Sunt un om care iubeste oamenii, care iubește viața, care iubește să învețe și să dea mai departe.

2. Care este povestea afacerii tale? Cum a început totul și care a fost scânteia care te-a împins să începi?

Mi-am achiziționat un ionizator de apă Kangen dintr-o frica, iar la câteva luni după aceea am rămas șomeră. Mă simțeam tare neajutorată atunci când răceam și eram singură și nu era nimeni care să-mi facă o supă sau să-mi aducă medicamente. 

Pe 1 ianuarie 2021 eram în plină pandemie și eram pe punctul de a mă întoarce în România, după 2 ani de trait în Germania. Nu-mi imaginam că la 28 de ani un om în toate capacitățile mintale si fizice ar putea fi și șomer

Pentru ca imi permiteam financiar, colaboratorul meu de atunci m-a invitat să merg în Dubai și să lucrăm împreună în a dezvolta businessul cu apă Kangen cu promisiunea ca ma va invata tot ce stia. 

Scânteia a fost, de fapt, oportunitatea de a începe ceva nou și de evita un regres în cariera profesională (nu puteam accepta ca sunt somera) dar și întoarcerea mea în România. 

Practic, am preferat sa fac ceva nou cu riscul de a esua, decat sa ma intorc in tara in plina pandemie si sa locuiesc cu parintii. 

3. Ce problemă rezolvă business-ul tău? Pentru cine ai creat ceea ce faci?

Folosesc des sintagma: *Ia-ți și tu izvorul tău de apă vie, la tine în bucătărie!* pentru ca exact asta face apa Kangen, rezolvă o nevoie esențială, cea a apei pure, terapeutice și sănătoase. Oricine ar trebui sa aiba acces la o apa buna.

4. Care a fost cea mai mare provocare din parcursul tău antreprenorial? Și cum ai depășit-o?

Cel mai greu și nebunesc lucru pe care l-am facut de-a lungul parcursului meu în acest business, a fost să-mi păstrez consecvența, chiar dacă am fost foarte mult singură. Și încă sunt. E destul de greu să-ți păstrezi direcția când tu trebuie să le faci pe toate (marketing, prezentari, mers la evenimente, cursuri, social media management, etc), când business-ul nu te remunerează încă de la început și când mai mult investești decât câștigi.  

Partea frumoasă din kangen este că această afacere nu este un sprint, este un maraton. Așa că, skillurile pe care le înveți, le poți folosi în oricare alt business și practic, doar acumulezi în tolba cunoștințelor pe care o voi folosi cu următorii și viitorii clienți din ce in ce mai bine. 

5. Momentul în care ai spus „merită, sunt pe drumul bun”? Există o întâmplare care ți-a confirmat asta?

De fiecare dată când un client a venit și mi-a mulțumit că nu mai cară baxurile cu apă și mi-a mulțumit pentru tot suportul pe care i l-am acordat a fost un moment de satisfacție interioară.

Însă, chiar weekendul trecut cineva a semnat contractul după 2 ani și jumătate. M-am bucurat enorm pentru această vânzare pentru că mi-am dat seama că oamenii au nevoie de propriul lor timp pentru a lua decizia.

Și bineînțeles, acesta este un simplu exemplu, însă în ultimul an am reușit să câștig toate campaniile pe care compania le-a creat alături de oamenii care sunt alături de mine. Cu siguranță asta îmi confirmă că fac bine ceea ce fac și sunt pe drumul cel bun. 

6. Ce te diferențiază față de alții din domeniu? Care este semnătura ta personală?

Partea mea umana, empatica si povestea mea. Iar oamenii simt asta. Oamenii stiu cand vrei sa le vinzi sau cand vrei sa-i ajuti. 

7. Care este cea mai importantă lecție de business pe care ai învățat-o până acum?**

Să am grijă cu cine mă asociez. Oamenii pot fi exact ca un lift în viața noastră: unii te pot duce în sus, alții te pot duce în jos. A fost o lecție dureroasă pe care am învățat-o cu 2 ani în urmă. 

8. Cum arată o zi normală din viața ta de antreprenor? Ce rutine sau principii nu negociezi niciodată?

Am un ritual de dimineata pe care il fac si la care nu renunt pentru ca am observat cat de important e sa-ti setezi mintea de la prima ora pentru ca totul sa mearga bine intreaga zi. Unul dintre ritualurile mele e sa beau apă caldă cu lămâie la prima oră (pentru a evita tentatiile de-a lungul zilei) și mereu îmi adresez întrebarea: *Cum mă simt acum?* pentru a ști să mă readuc în starea de prezență, de AICI și ACUM. 

9. Ai avut un moment în care ai vrut să renunți? Ce te-a ținut în joc?

Bineînțeles, ca orice om am avut parte de *ups and downs* si au fost momente când m-am oprit. Am avut deceptii in dragoste si situatii din care a trebuit sa invat, sa ma ridic si sa ies inapoi in lume ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Evident ca aceste lucruri nu se vad in ce postăm pe social media. 

Am întâlnit un om, mentorul și acum prietena mea care m-a ținut de mână în cele mai dureroase momente ale vieții mele pentru ca mi-am dorit din tot sufletul sa ies din suferinta si sa-mi schimb viata. Am plâns cu ea, am renuntat la tiparele care nu-mi mai erau de folos, m-am ridicat si am inflorit. În primul rând în viața mea personală, și după aceea inclusiv în business. Azi pot să spun cu toată gura că sunt un om fericit și în aliniament cu ce îmi doresc să fac în viața mea. 

10. Ce rol au oamenii din jur – echipa, familia, mentorii – în evoluția ta?

Oamenii din jurul nostru, indiferent dacă ne înțeleg sau nu scopul, ne forțează, de fapt, sa descoperim de ce suntem noi în stare. 

La inceput, majoritatea au ras de mine si au crezut ca am fost pacalita, mentalitate tipica la români…

Insa, perseverand si vazandu-mi evolutia de-a lungul timpului, unii dintre ei au devenit chiar suporterii mei. 

Important e că noi să nu ne uităm motivația și să continuăm să facem ceea ce ne dorim.

11. Cum arată clientul ideal pentru businessul tău?

Clientul ideal pentru mine este acel om care a înțeles nevoia de a consuma o apă bună și care vine deja cu o parte din teme făcute. Iar dacă vrea sa recomande mai departe, e deja un bonus pentru mine.

12. În ce ai investit prima dată: timp, bani sau curaj?

Cred că în toate 3 în același timp dacă ne uităm la cum a început povestea mea si curajul pe care l-am avut de a pleca intr-o tara noua si a incepe un business despre care nu stiam nimic. Totusi, cred ca cel mai mult mi-a trebuit curajul de a face ceva diferit si de experimenta acel *break-through*. Cred ca asa e si super puterea mea, *curajul*. 

13. Ce sfat i-ai da unui antreprenor aflat la început de drum?

Să știe exact care este *DE CE-ul* lui și să nu uite motivul pentru care face acest lucru.

14. Dacă afacerea ta ar fi o valoare sau un principiu, care ar fi acela?

Oamenii te cumpără pe tine, nu produsul tău. Când înțelegem asta, înțelegem că înainte de orice, avem nevoie de a da (valoare) și de abia după aceea avem dreptul de a primi. 

15. Unde vezi businessul tău peste 3 ani? Dar pe tine, ca antreprenor?

Mi-e extrem de greu să răspund la această întrebare pentru că nici la începutul anului nu mă gândeam că o să fac atatea cursuri și webinariile pe care le-am făcut ca să ajung la acest rezultat. 

Viața mă surprinde în fiecare zi și fiecare om pe îl întâlnesc aduce o anumită contribuție. Nu planific viitorul, ci trăiesc fiecare zi și dau tot ce pot ca și când ar fi ultima. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *