Cine ești tu dincolo de funcția ta?
Sunt FEMEIE, împlinesc luna asta 51 de ani, sunt mama lui Alex, 28 ani (și el a lucrat la Altex o vreme… 😊. Iubesc să dansez, să pictez, amînvățat după divorț să mă respect, să mă rasfăț, să mă prioritizez. Dansul oriental, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Artă Sacră și perioada petrecută în mănăstire mi-au fost terapeuți după divorț, în 2011
Cum te-ai descrie în câteva cuvinte ca om, nu ca antreprenor?
Sunt femeie. Și asta este o superputere! Am trecut prin atât de multe experiențe în viața asta că mă simt în stare să susțin alte femei în a se iubi, a se prioritiza, a conștientiza ce înseamnă respect de sine și demnitate. Sunt femeia care te îndeamnă, dragă femeie, să te răsfeți, și te și răsfăț! Iubesc oamenii! Cred că, deloc întâplător, am venit aici să întâlnim fix oamenii pe care-i întâlnim și să exersăm împreună bucuria de a fi bucurie!
Care este povestea afacerii tale?
Am fost asistent medical de la aproape 19 ani (m-am angajat în ianuarie 1994 și abia în februarie am împlinit 19 ani) în bloc operator chirurgie, Spital Clinic de Urgență Bagdasar. Credeam că mi-am găsit menirea. Eram foarte fericită cu jobul eu. A fi asistent de instrumentar în bloc operator, în urgență și în chirurgie abdominală implică foarte multă adrenalină, inedit, curaj, sânge rece dar și o curățenie și ordine impecabile. Practic, pentru B.P. =4 mi-a fost foarte ușor să mă acomodez și chiar să excelez în acea meserie. După câțiva ani mi-am dorit să fiu mai mult în contact cu oamenii, să pot ajuta fizic, concret, direct oamenii în suferință. M-am mutat în secția de chirurgie, direct la patul bolnavului și, pentru câteva luni, în camera de gardă. Au fost anii în care mă simțeam omul potrivit la locul potrivit. Îmi sunt tare dragi oamenii și știam (și mai știu încă) să îi ajut. Eram acolo… pentru ei. După 3 ani am primit o ofertă să mă mut în Spitalul Elias, spital “de fițe”, doar că marea problemă a fost să mă merg în secția de pediatrie. Am plâns… că eu nu vreau să înțep copiii, că îi iubesc prea mult să îi înțep. Îmi dădeau lacrimile de câte ori puneam mâna pe un copilaș. În fine…
Revelația a venit într-o gardă când o colegă a țipat atât de tare la copii că atunci am înțeles și am acceptat de ce sunt eu acolo, care este rolul meu: să și tratez copiii dar să îi și iubesc. Cu atât mai mult au nevoie de dragoste copiii care, nu doar că sunt bolnavi dar, de cele mai multe ori, erau pentru prima dată departe de părinții lor. Am pe undeva, într-o cutie, scrisorile lor de dragoste. Eu mă duceam cu injecția de seară sau cu clisma și ei îmi dădeau scrisori de dragoste. Sunt minunați copiii! Apoi, când Alex avea deja 5 ani cred, am ajuns în secția de nou-născuți. Aici este Raiul pe Pământ! Locul în care “aterizează” nou-născuții în această planetă. Consider că este singura secție – din sistemul sanitar – în care FERICIREA este omniprezentă. Fiecare față, a fiecărui: părinte, bunic, soră, mătușă, etc… care vede pentru prima dată îngerașul mi-a rămas adânc imprimată pe retină. Este ceva ce nu se poate descrie în cuvinte omenești, o bucurie imensă. Da, au fost multe nopți albe, trăite cu sufletul la gură pentru suflețelul care venise prea mic în această lume mare, cred că cel mai mic pui avea cam 600 de grame și, pe lângă perfuziile puse pe scalp, monitorizarea continuă și sonda de gavaj care erau indispensabile, mai era ceva… era comunicarea cu puiul… era atingerea, cum îmi ținea degetul prin ubloul incubatorului și se liniștea când îi vorbeam, îi citeam rugăciuni, nici nu știu dacă le citeam pentru mine sau pentru el… Acele nopți… erau magice…
E greu, cred că nu e bine să pierdem nopțile, de aceea acum sunt mult mai strictă cu programul meu zi/noapte. Încă mai resimt uneori prea multe nopți fără somn. De aceea îmi doresc să aduc acest mesaj în lume, celor care își caută calea, care nu știu încă ce vor să facă în viață: să respectăm somnul, odihna nopții! Mintea și corpul nostru are nevoie de odihnă, de încărcat bateriile.
În anul 2003 am intrat la ANEFS. Este și asta o poveste de sine stătătoare, nu o redau acum. De dragul nou-născuților sănătoși mi-am dorit să învăț de la cel mai înalt nivel, cum se face gimnastica și masajul sugarului. Acesta este unul dintre aspectele Brand-ului meu 😀 “Gimnastica și masajul sugarului, cum îngrijim un nou născut sănătos”. Cu acest gând, am mers la facultate, să învăț să răsfăț bebeluși. Și, nu spun că am vrut pentru că încă visez să scriu această carte:Instrucțiuni “de utilizare” a nou-născutului -ghid practic de gimnastică și masaj pentru mămici și tătici dornici să își răsfețe puiul. La vremea aia voiam să fie carte/broșură + DVD. Acum… nu știu exact care ar fi forma comercială, cert este că încă nu e scrisă 🙂 Dar… este ceea ce pe mine mă face foarte fericită: să răsfăț puii de om foarte, foarte mici… și pe cei mai mari doar că pe cei mari nu îi bag eu în cădiță. Am intrat la facultate cu acest gând și, ce să vezi, când am terminat masterul am lucrat cu copiii cu probleme neuro-psiho-motorii la Centrul Nicolae Robănescu. Acolo… este Iadul pe pământ.
Acei copiii, care au nevoie permanentă de recuperare, sunt născuți așa, cu probleme, și nici situația familiilor în care vin acești copii nu este mai roză. Dar, acea experiență, de 6 luni, m-a ajutat mult în a avea o imagine completă asupra realității. Viața nu este doar roz, mereu facem alegeri și ar fi bine să fie conștiente și asumate. Și acesta este un mesaj pe care îmi doresc să îl transmit tinerilor la început de drum, persoanelor care nu prea știu încotro să meargă. Din când în când îmi mai trimite Doamne, Doamne câte un îngeraș, să îmi mai treacă dorul.
Dansul. La 16-17 ani îmi doream să fiu actriță. De fapt m-am visat pe scenă dintotdeauna. Cântam în casă după plăcile de la pick up și mă vedeam pe scene mari… Am luat cursuri de actorie și mă pregăteam să dau la IATC. Am avut de ales: actoria sau Cristi. Pentru că eu emoțional, aveam nevoie de acea ținere de mână, neîncrederea în sine, minor 2, am ales să rămân cu Cristi și să renunț la visul meu de actorie. Consider că această viață în care, pe rând intrăm în pielea atâtor personaje este ca și cum trăim mai multe vieți simultan. Și bucuria a fost cu atât mai mare când am descoperit dansul, exprimarea prin dans.
Pentru mine dansul a fost, și este încă, terapie. Terapie nu doar pentru corp ci, în primul rând, pentru suflet. Dansul a apărut brusc în viața mea după divorț, în 2011. Am cochetat cu mai multe stiluri de dans: african, tribal indian, chinezesc și, cumva… dansul oriental m-a ales. Adică, s-a întâmplat ceva: ori s-a desființat cursul, ori a plecat profesoara, ori se suprapunea cursul cu altceva… așa încât, am rămas cu unica opțiune: dans oriental (belly dance). Mi-am dorit și am căutat doar dansuri fără partener. Îmi doream să mă mișc, am constatat cât eram de rigidă, de înțepenită. Consider că noi, fetele, femeile de toate vârstele trebuie să ne cunoaștem corpul și să ne dorim să fim feminine, nu doar în gesturi și atitudine ci și ca fluiditate, flexibilitate și coordonare.
Toate acestea se regăsesc în belly dance. Kineto Belly Dance– îmi place mult acest concept. De la această idee vreau să-mi construiesc Brandul. Îmi doresc ca identitatea mea să aibă punct central dansul cu beneficiile lui pe toate planurile. Eu cred că o luam razna după divorț dacă nu descopeream dansul. Plângeam și dansam…. Consider mișcarea pe muzică, dansul conștient cu atenție pe corp, nu doar zbânțuială, condiție sine-qua-non a longevității și a sănătății pe toate planurile. Kineto Belly Dance este un curs pentru toate vârstele de asta nu știu cum poate fi nișat. Am avut o trupă în 2015- 2016, INFINIT, care tocmai asta își propunea: să aducă împreună, în aceeași sală de curs și pe aceeași șcenă: fetițe și mămici, nepoțele și bunici. În 2024 (an 9 pentru mine) am deschis acest curs Kineto Belly Dance a fost super bine primit doar că am pornit cu promoții: dacă mai vii cu o prietenă plătiți un singur abonament amândouă…
Cert este că, încet, încet nu a mai venit nimeni. Nu am avut nici o structură clară de curs, nu știu să fac asta, nici strategie, marketing… Nu aveam skil-uri de astea, nici acum nu am dar măcar acum sunt mai conștientă că nu se poate fără. Mai susțin cursul de Kineto Gim sau KinetoGim&Dance, i-am tot schimbat numele, la care vin femei peste 60 de ani, am început cu prietenele mamei mele, de dragul mamei, să o scot din casă, să socializeze. Și a fost foarte frumos, fetele se aduceau unele pe altele. Acum au rămas 2-3, abia de pot plăti sala, dar nu am mai promovat în nici un fel această clasă care îmi este foarte dragă. Și aici, ca și la belly dance, ceea ce fac îmi este în primul rând mie de foarte mare folos. 90 de minute de gimnastică și dans sunt benefice și pentru mine. Este ceva ce îmi doresc să pot face mereu. Vreau să extind și on line aceste cursuri, nu știu în ce formă: înregistrate sau sesiuni live, ședințe unul la unu sau de grup… Cumva… să aduc acest mesaj de beneficii ale mișcării.
Dacă ar fi să aleg, de aici încep: să am câte 11 fete în sală la fiecare clasă.
Mai sunt exercițiile de dimineață, on line. Tare m-ar bucura să scot pe piață acest program: “Îviorare de la tine de acasă, în pijama”.
Masajul terapeutic și masajul de relaxare. Îmi doresc să răsfăț oamenii! Acum savurez și eu acest răsfăț! Când am făcut hepatita, când am divorțat, în fine, în momente dificile, de cumpănă, masajul a venit ca o alinare a sufletului. Nici nu știam că îmi lipsea. Nu știam cât sunt de încordată. Zona dintre omoplați era anesteziată la propriu. Nu simțeam atingerea. Consider că toți oamenii au nevoie de masaj! Noi toți trăim pe repede înainte, pe grabă, nu ne dăm timp de relaxare, nu știm să ne facem mintea să tacă măcar puțin.
Masajul este o formă de conexiune între corp, minte și suflet. Emoțiile stocate se simt pe corp, apar ca și contracturi sau deficiențe posturale. Masajul decontracturează și gimnastica aliniază. De asta iubesc Kinetoterapia! Sunt recunoscătoare că nu mi-a ieșit cu medicina, Kinetoterapia este o abordare holistică a sănătății așa cum dansul este limbajul universal în actorie. Îmi doresc să pot monetiza asta mai sustenabil! În prezent practic din asta îmi câștig existența: din masajul la domiciliu. Teoretic, este forma legală a profesiei. PFA kinetoterapie la domiciliu. Fac demersuri cu schimbarea numelui și actualizarea, reactivarea PFA-ului.
Ce problemă rezolvă business-ul tău?
Cu diferitele ramuri ale activității mele rezolv mai multe feluri de probleme:
- Creștem nivelul hormonilor fericirii, rafinăm feminitatea, scăpăm de durerile de spate și lucrăm la propria postură și implicit la demnitate, prin clasele de KinetoBellyDance.
- Bebelușilor și nou-născuților le creez o dezvoltare armonioasă, un somn lin și tihnit prin kinetoterapie în apă & gimnastica și masaj specific.
- Oamenilor care au timp pentru ei dimineața, prin Ora de înviorare la tine acasă, în pijama le dau startul unei noi zile cu spor, vitalitate și bună-dispoziție prin acest progma on-line, live, în fiecare zi 7.44-9. Programul cuprinde exerciții de respirație, mobilitate articulară și yoga pentru ochi și față, exerciții cu bastonul (coada de mătură/mop din dotarea casei 😊).
- Durerile de spate trec ca prin magie după prima ședință de masaj divin (cum declară oamenii care au avut parte de acest masaj) Și stresul și burn-out-ul se dizolvă rapid deoarece, un corp relaxat, detensionat, ajută și mintea să ia o pauză, să se relaxeze, ceea ce e din ce în ce mai greu în ziua de azi.
- Bătrânii noștri au parte de răsfăț profesionist. Kinetoterapia la domiciliu îi ajută și pe ei să se miște mai ușor, să își mențină autonomia și pe copiii lor, antreprenori care muncesc cât pentru 10 oameni, îi liniștește că au astfel grijă de părinții lor.
- Kinetoterapia la domiciliu pentru seniori. Mă pricep la asta. Mai mulți clienți am avut pe această ramură în ultimul timp decât doar pentru masaj. Aici clar mă adresez copiilor oamenilor în vârstă, adică oameni de afaceri sau corporatiști care vor să aibă grijă de părinții lor, să știe că vine cineva și face cu ei Kineto= gimnastică și/sau masaj, o dată sau de două, trei ori pe săptămână. Pe această ramură m-am confruntat cu cel mai mare stres psiho-emoțional, nu din partea bătrânilor ci din partea celor care se angajează să le plătească ședințele de kineto ș, la un moment dat, încep să le bată apropouri părinților de cât de mult cheltuiesc pentru ei. Părinții declară că nu mai vor kineto,( chiar dacă le face bine, spun asta), din dragoste pentru copii, să nu îi supere, să nu îi pună la cheltuială. E trist dar este adevărat.
- Meditații ghidate. Nu am făcut asta. E o altă latură încă nepusă în valoare. Mi se tot spune că vocea mea este … hipnotică. Îmi doresc să înregistrez meditații să le pot integra în taberele de dans și renaștere.
- Workshopuri cu specific: exerciții de respirație, să creăm mandala personală, să facem mozaic, și dacă mă mai gândesc mai am idei)
Pentru cine ai creat ceea ce faci?
Am pornit de dragul bebelușilor, îmi doresc să răsfăț nou-născuții pentru o dezvoltare armonioasă. Dacă încă nu știi cum arată tihna, privește un bebeluș cum doarme.
După divorț dansul mi-a fost terapeut și îmi doresc să inspir fetele/ femeile care au momente de sensibilitate emoțională, să aibă încredere, să își urmeze visurile, să nu se înroleze în mănăstire sau în sisteme rigide, în numele unui Dumnezeu al iubirii care ne amenință cu iadul…
Care a fost cea mai mare provocare din parcursul tău antreprenorial?
Sunt într-o continuă provocare în ceea ce privește vizibilitatea, să ajungă mesajul, ceea ce am de oferit lumii, să ajungă la oameni.
Momentul în care ai spus „merită, sunt pe drumul bun”?
Există o întâmplare care ți-a confirmat asta? Propria mea sănătate, fizică, sufletească și mentală. Mă felicit în fiecare clipă că nu am rămas în mănăstire și arde în mine dorința să inspir fetele să danseze, să descopere femeia și să se bucure de tot ce înseamnă feminitate: finețe, delicatețe, putere și demnitate.
Ce te diferențiază față de alții din domeniu?
Care este semnătura ta personală? Profesionalism,demnitate și jucăușenie= exemplu personal!
Care este cea mai importantă lecție de business pe care ai învățat-o până acum?
Totul are un preț. Trebuie să avem discernământ în alegeri. Să legem logic, business-ul, nu emoția. Și asta se poate doar prin maturitate emoțională.
Cum arată o zi normală din viața ta de antreprenor?
Sunt zile și zil, unele foarte agitate cu spor și bucurie și, de o vreme, am și zile dedicate răsfățului. Doar așa suntem antreprenori de succes longevivi și sănătoși.
Ce rutine sau principii nu negociezi niciodată? Sucul meu verde de dimineață și masajul săptămânal.
Ai avut un moment în care ai vrut să renunți?
Nu mă voi mai angaja vreodată pe termen lung, cu normă întreagă. Au fost perioade foarte dificile, în care am făcut multe feluri de activități sub pregătirea mea profesională dar, cum în viața asta nimic nu e întâmplător, avem ceva de învățat din orice situație de viață, acele perioade au venit cu multe alte feluri de satisfacții și cu lecții pe care a fost nevoie să le învăț. Nu regret nimic, acum am alte standarde.
Ce te-a ținut în joc? Dorința de libertate. Să pot să inspir fără constrângere, în ritmul meu.
Ce rol au oamenii din jur – echipa, familia, mentorii – în evoluția ta?
Nu am avut parte până acum de echipă. Consider că e foarte important să colaborăm sustenabil. Totul în viață este mai frumos în echipă. O admir pe Cristina bâtlan, ca și personalitate, feminitate, îmi place Musette, îmi place cum mă simt pe toc cui și ce transmite o femeie pe tocuri elegante. O admir pe Carmen Tănase, puterea și blândețea ei, îmi place pentru că iubește animalele și are o viață mai boemă.
Cum arată clientul ideal pentru businessul tău?
Clientul ideal este atras ca un magnet de profesionalismul și serviciile mele, facem angajament pe termen lung sustenabil.
În ce ai investit prima dată: timp, bani sau curaj?
Curaj
Ce sfat i-ai da unui antreprenor aflat la început de drum?
Să își urmeze visul cu inima, cu demnitate și perseverență. Toate visurile în care investim timp, încredere, răbdare și iubire, cresc și înfloresc la momentul optim.
Dacă afacerea ta ar fi o valoare sau un principiu, care ar fi acela?
Demnitate
Unde vezi businessul tău peste 3 ani?
Are renume internațional și are profit de peste 1000000 în euro. 🙂
Dar pe tine, ca antreprenor?
Am renume internațional prin cartea mea Best Seller din 2026.
Despre mine… ceva în plus….
| Sunt dansatoarea care te învață și pe tine să ai o postură frumoasă și să dansezi cu inima. Te răsfăț cu un masaj ca premiu pentru consecvență și învățarea coregrafiei și, mergem împreună în tabere la Kati. 🙂 Pe mami o întrebi tu dacă vrea să danseze la aceeași clasă cu tine sau vine ea la orele de KinetoBellyDance pentru a se simți femeie, a fi grațioasă și armonioasă., să își cunoască corpul și să îl miște ușor. Pe mami și pe tati îi răsfățăm cu câte un masaj divin acasă sau la centrul Soma să nu îi mai doară spatele. Pe bunica, pentru că te-a crescut cu atâta dragoste, o așteptăm cu toată inima la orele noastre de KinetoGim&Dance și.. îi facem și un masaj acasă la ea, să nu o mai doară picioarele. Era să uit de frățiorul tău, Matei, chiar dacă este foarte mic, și pe el îl voi răsfăța prin baby aqua gim, adică îl bălăcim în cada mare și apoi îi mișcăm mânuțele și piciorușele, îi facem masaj la burtică să nuîl mai doară și să nu mai plângă noaptea. Bine? |
Care este cel mai important lucru pe care vrei ca oamenii să-l rețină despre brandul tău?
| Sunt un kinetoterapeut nonconformist. Consider dansul kinetoterapie și kinetoprofilaxie holistică. Împletesc în abordarea kinetică medicina tradițională chineză, principiile matematicii și ale restaurăriiartei. Consider omul cea mai desăvârșită operă de artă a lui Dumnezeu. Așa ceva nu vor mai întâlni! Să ne jucăm, să întinerim și să fim sănătoși, în cel mai serios, profesionist și holistic mod. Am o abordare interdisciplinară. |
Playtime!
Dacă brandul tău ar fi o persoană, cum i-ai descrie personalitatea?
| Demnă, de încredere, blândă, caldă și ghidușă |
Dacă brandul tău ar fi un film, care ar fi acesta și de ce?
| Închisoarea îngerilor. (nu am văzut multe filme) De ce? Are happy end și multe pilde pe tot parcursul celor 3 ore. De câte ori îl revăd îmi dă o stare de bine, mă focusez din nou pe perseverență, lucrul bine făcut, minuțios și speranță. |
Dacă brandul tău ar avea o superputere, care ar fi aceasta?
| Fizica cuantică, călătoriile în timp |
Dacă brandul tău ar fi o melodie, care ar fi aceasta?
| Divertismento No 11 in D Major, K. 251: III. Andantino- Mozart sau Waltz of Love- Eugen Doga |
Dacă brandul tău ar fi un tip de mâncare, care ar fi și de ce?
| Un smoothie verde dimineața pentru că are efectul cafelei și e sănătos |
Dacă brandul tău ar putea călători în orice perioadă a timpului, unde ar merge și de ce?
| În perioada interbelică. Atunci oamenii trăiau mult mai relaxați, aveau timp de artă, de frumos, de propria persoană |
Dacă brandul tău ar fi un element (pământ, apă, foc, aer, eter), care ar fi și de ce?
| Apă. Hidratează. Este indispensabilă. Face să crească planta, omul, conștiința, și e flexibilă, ia forma vasului în care e pusă și, la nevoie, sparge piatra. Îți mulțumesc! Mi-ai amintit cât de mult îmi place să scriu. |

Strategie de marketing personalizată
Consultanță de business
Campanii integrate de marketing și comunicare
SEO
Audit SEO
Abonament SEO lunar ON PAGE
Training SEO
Strategie de linkbuilding
Redactare articole SEO, PR, Sales
Abonament lunar social media
Creare LOGO și identitate vizuală
Afișaj stradal – OOH – Spoturi Radio – Spot-uri TV
Personalizate Corporate – Rockada Shop
Agende personalizate
Breloc chei logo firmă
Broderie uniforme
Cărți de vizită
Ecusoane angajați
Pixuri personalizate
Stick-uri personalizate
Tricouri personalizate
Vizual și producție carduri de fidelitate/ acces